Președintele Traian Băsescu, ghid pentru CNN în portul Constanța, începând cu 23 mai

Publicat: 02/05/2013, 10:26
Actualizat: 08/08/2014, 02:03

Postul de televiziune CNN va difuza începând cu 23 mai o emisiune despre Portul Constanța, în cadrul seriei de emisiuni „The Gateway”, la realizarea căreia a participat președintele Traian Băsescu, imagini din timpul filmărilor fiind deja postate pe site-ul CNN, informează Mediafax.

Emisiunea în cadrul căreia președintele român i-a fost ghid în Portul Constanța jurnalistei Becky Anderson, a fost înregistrată în aprilie și va fi difuzată la 23, 25 și 26 mai.

Anderson s-a întâlnit cu președintele Băsescu, fost căpitan de navă, pentru a discuta despre planurile acestuia de viitor în privința Portului Constanța, prezentat drept „cel mai mare port de la Marea Neagră” și un „important punct de tranzit care leagă Europa de Est de Transcaucazia, Asia Centrală și Extremul Orient”.

„Până în decembrie 1989, Portul Constanța a fost folosit în principal pentru exportarea bunurilor produse de economia României și pentru a importa materii prime. În prezent Portul Constanța este mai mult sau mai puțin un fel de poartă, în primul rând pentru România, conectând România cu restul lumii, și în același timp este o poartă pentru Europa Centrală și de Est”, afirmă Băsescu în timp ce face turul portului, însoțit de Becky Anderson.

Băsescu vorbește și despre planurile de viitor pentru acest port. „Este punctul terminus al unei autostrăzi albastre care începe în Rotterdam și se termină în Portul Constanța. Este de o importanță extraordinară, deoarece este conectat practic la întreaga Europă. Dar trebuie să dezvoltăm capacitatea pentru vasele mari în Constanța”, afirmă președintele român, într-un interviu acordat la Cotroceni.

Anderson a vizitat, de asemenea, șantierul naval Daewoo și s-a îmbarcat pe o barjă pentru a urmări traseul mărfurilor pe canalul Dunăre-Marea Neagră. „Având 60 de kilometri, canalul este al treilea ca lungime după Canalele Suez și Panama”, afirmă CNN.

În cadrul vizitei în România, Anderson a mers și la uzinele Renault/Dacia, prezentate drept „cea mai de succes poveste de afaceri din țară”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×